Arthasastra, un manuscris antic indian din secolul 4 î.Hr. ne vorbește în mod convingător despre comerțul cu diamante, despre taxe, despre cunoscători și despre un fel de clasificare a diamantelor. Astfel putem deduce că, în acea perioadă, comerțul cu diamante era deja foarte dezvoltat și avea un rol important pe piața articolelor de lux. Este de reținut că majoritatea şi partea cea mai de valoare a producţiei indiene deservea piața internă. Diamantele mai mari ajungeau în tezaurul domnitorilor, deoarece pietrele le erau prezentate în mod obligatoriu, înainte să ajungă pe piaţă, iar ei puteau să-şi aleagă dintre ele după preferinţă. Însă diamantele au ajuns şi în Roma antică, prin intermediul persanilor, prin Alexandria, chiar dacă erau pietre de o calitate mai slabă.
Locuitorii Romei antice nu știau prea multe despre originea pietrelor, fapt dovedit de Plinius, care în lucrarea sa Istoria Naturalis, din secolul întâi î.Hr., scrie că diamantele proveneau din Etiopia. Dar aceste pietre prețioase erau privilegiul doar persoanelor cu statut social foarte înalt. Câteva inele romane din aur, împodobite cu diamante în formă de piramidă sunt expuse și azi la Muzeul Britanic.
Indienii nu s-au ocupat de prelucrarea propriu-zisă a diamantelor, dar știau că praful de diamant poate fi folosit pentru șlefuirea altor pietre decorative. Romanii credeau că diamantul își pierde orice proprietate supranaturală dacă nu este păstrat în forma lui naturală. Căderea Imperiului Roman a adus cu sine suspendarea comerțului cu diamante până în secolul 14.
Un catalog venețian, păstrat din 1403 consemnează prețul pietrelor brute și șlefuite. Începând cu secolul 11, Veneția a devenit un important nod comercial. Pietrele ajungeau aici din India prin Hindu Kushon și Constantinopole. Specialiștii vremii observau cu satisfacție că diamantele tăiate în Veneția erau mai frumoase decât cele șlefuite în India, pe de o parte datorită tehnicii utilizate, pe de alta, prețul diamantelor în India era determinat în principal de greutatea în carate. Astfel, în procesul tăierii diamantelor s-a păstrat forma lor originală de octoedru, sau au îndepărtat un singur colț. În schimb, în Europa se dezvoltau forme noi, dar care aveau ca rezultat scăderea în greutate a pietrelor. Prelucrarea formelor plate a fost urmată de forma rose și smarald, dar și forma prin puncte a rămas populară.
După 1952, întreprinzătorii din India puteau importa diamante doar dacă 90% din ele erau brute. Această regulă a fost impusă pentru a stimula industria internă de prelucrare a diamantelor. Zăcămintele descoperite în Australia în 1985 au produs materie primă ieftină, de calitate mai slabă, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra industriei de prelucrare din India și a însemnat o lovitură dată monopolului De Beers, în principal pentru că în Statele Unite au venit la modă bijuteriile cu diamante mici. În prezent, 95% din diamante sunt șlefuite în India.
