TĂIETURĂ SAU FORMĂ?
Aici trebuie făcută o precizare importantă, deoarece tăietura este deseori confundată cu forma. Există numeroase forme care, tăiate corect, scot în evidență focul pietrei, sclipirea, strălucirea și claritatea ei. Tăierea se referă la modul în care formă unui diamant a luat naștere. De exemplu, o statuie poate reprezenta o formă frumoasă, dar într-un fel greșit. În mod similar, intenția șlefuitorului poate fi ca diamantul să aibă o formă frumoasă de lacrimă, dar poate fi prost executată.
Fațetarea înseamnă tăierea pietrei brute in fațete. Prin acest procedeu se pot pune în valoare caracteristicile speciale de refracție a luminii. Lumina se reflectă de pe suprafața fațetelor, dar o parte ajunge în profunzimea pietrei, de unde apoi se reflectă din nou.
Procedura necesită cunoștințe aprofundate și mult timp, de aceea calitatea tăieturii are un impact semnificativ asupra prețului pietrei, iar această calitate nu e deloc secundară. Tehnica fațetării a fost mult timp păstrată secret, însă azi manuale și descrieri detaliate sunt la dispoziția tuturor celor ce doresc să învețe tehnica, chiar și ca un hobby.
O greșeală de câteva sutimi la dimensionarea diamantului, o deviație de câteva graduri la ajustarea unghiurilor, o basculare abia sesizabilă sau un pic de asimetrie – toate acestea pot diminua spledoarea diamantului. Forma preferată sau cea mai apreciată este foarte subiectivă. Unii preferă formele clasice de briliant, alții marchiza, forma de inimă sau o formă modernă, extravagantă. Însă măsura adevărată a calității este tăierea sau execuția. Două pietre cu aceeași greutate, claritate și culoare pot avea un preț diferit cu până la 50%, în funcție de diferența de calitate a șlefuirii. Se poate întâmpla ca o piatră prost șlefuită să devină mai valoroasă după o nouă șlefuire.
În cazul diamantului, pierderea de material prin șlefuire ajunge până la 50-60%. În cazul faimosului diamant Cullinan a fost de 65%. Proporția nu e scăzută, dar dacă suntem în posesia unei pietre preţioase sparte, merită să cerem părerea unui expert, deoarece o piatră prețioasă mare, spartă poate deveni un diamant mai mic și mai valoros în mânile unui șlefuitor priceput. Destul de des se întâmplă ca un șlefuitor, dorind să obțină cea mai mare variantă dintr-o formă brută, deci pune mare preț pe carate, face niște greșeli, în urma cărora rezultatul poate fi, pe de o parte lipsit de viață, pe de altă parte friabil.
Șlefuirea diamantelor este un proces în mai multe etape
Fazele tăierii diamantelor sunt următoarele: despicarea (cleaving), tăierea simplă (sawing), șlefuirea simplă, (bruting), tăierea (cutting), șlefuirea (polishing). Diamantele au fost despicate cu ajutorul unui cuțit încă din antichitate, iar această procedură este utilizată și în prezent. Despicarea are loc de-a lungul planului, care, în cazul diamantelor, înseamnă întotdeauna planurile unui octoedru. Despicarea se face prin lovituri exersate pe o placă metalică, iar această tehnologie a fost probabil cunoscută mai devreme în Europa decât în India. Se poate întâmpla ca în timpul despicării diamantul se sparge în bucăți mici, din pricina unor tensiuni interne sau a unor fisuri fine. Despicarea este o operație spectaculoasă, nu numai pentru că diamantul poate fi mărunțit cu ajutorul unui ciocănel de lemn, ci și deoarece acesta este un fel de sport extrem în cadrul industriei, pentru care e nevoie de nervi de oțel.
În jurul anului 1900, s-a introdus o tehnologie mai sofisticată, tăierea simplă. Suprafața tăiată simplu devine apoi blatul pietrei prețioase.
