Diamante HPHT (High Pressure High Temperature)
Diamantele sintetice sunt diamante care seamănă foarte bine cu cele naturale, dar au fost create în condiții artificiale. Producătorii acestor pietre evită folosirea cuvântului sintetic (synthetic), iar pentru scopuri de marketing se preferă utilizarea termenului de diamant cultivat („grown diamond”). Se mai folosesc următoarele denumiri englezești: laboratory-created, laboratory-grown, man-made, (XY)-created, cultured, etc. Denumirea este foarte importantă, deoarece încearcă să estompeze caracterul artificial al pietrei, subliniindu-se faptul că nu este o imitație, dar protecția consumatorului consideră importantă informarea privind natura și proveniența artificială a pietrei.
Piața devine din ce în ce mai prudentă din cauza influxului de diamante sintetice pe piață. În anumite cazuri, diamantele naturale și cele sintetice apar împreună în bijuterii, și nu sunt rare cazurile în care marcajul obligatoriu cu laser este înlăturat de pe cele sintetice și ele se întorc pe piață drept pietre naturale. Organismele de clasificare dau atenție mare identificării diamantelor sintetice, care sunt de ce în ce mai bună calitate. GIA, IGI și HRD folosesc denumirea “Laboratory grown” în clasificare.
Diamantele sintetice pot fi create doar în anumite culori, cele mai multe culori în schimb pot părea naturale, în special albastrul și galbenul. Prin procedurile HPHT și CVD se fabrică și diamante incolore sau aproape incolore, acestea fiind foarte rare în comerț. Diamantele sintetizate create cu ajutorul procedeului HPHT la presiuni de 55-60 mii de atmosfere, se fabrică în capsule speciale. Această tehnologie este atât de dezvoltată, încât permite și producerea de diamante sintetice în cantități industriale. Capsula conține unul sau mai multe diamante naturale de dimensiuni mici iar în jurul lor se cristalizează partea sintetică. Capsula mai conține un material pe bază de fier, ce funcționează ca un solvent pentru grafit și are rolul de catalizator în procesul de cristalizare. Aliajul conține fier, nichel și/sau cobalt, rareori bor, aluminiu etc, acestea determinând culoarea diamantului. Sub presiune, capsula se încălzește până la 1500 C, apoi se reglează temperatura cu grijă și precizie. Cristalizarea prea rapidă poate produce incluziuni de fier. Unele substanțe, cum ar fi aluminiul și titaniul reține azotul atât de frecvent întâlnit în mediul înconjurător, ceea ce conferă diamantului o culoare gălbuie. Astfel, procedeul HPHT este recomandat și pentru realizarea diamantelor perfect incolore. Adăugarea borului are ca rezultat realizarea unor pietre de tipul II, de culoare albastră. Culoarea roz se obține prin iradierea și călirea gemei după obținerea miezului de cristal. Procedeul HPHT este potrivit și pentru colorarea diamantelor. Despre acesta puteți citi mai multe detalii în capitolul despre diamatele tratate.
Diamantele CVD (Chemical Vapor Deposition)
Primele succese ale tratementului datează din 1953, când William G. Eversole, chimistul companiei Union Carbide, a reușit sintetizarea unui diamant la presiune mică. Esența procedeului a constat în înconjurarea miezului din diamant cu gaze bogate în carbon, în special monoxid de carbon și metan. Rezultatul nu a stârnit mare interes la vremea respectivă, deoarece procesul de cristalizare era lent și greoi. Trei ani mai târziu, rusul Boris Spitsin a cultivat cristale de diamant cu procedeul CVD, fără miez de diamant. Procedeul a fost bine primit, dar era totuși încă foarte lent. În 1982 în Japonia tehnologia CVD producea deja creșteri de câte un micrometru pe oră. În anii 80, filiala ide diamante industriale a companiei De Beers, Element Six a produs diamante cu structură policristalină, iar General Electric a obținut autorizația de a produce diamante transparente policristaline în 1995. Un progres semnificativ a fost obținut de Apollo Diamond Inc. în 1998, care a dezvoltat o tehnologie prin care au obținut diamante monocristaline mai mare de o jumătate de milimetru.
