Harta Goa (Histoire générale des Voyages, de la Harpe, 1750) În data de 10 decembrie 1510, amiralul portughez Afonso de Albuquerque a cucerit provincia Goa, aflată sub stăpânire turcească într-o singură zi, schimbând istoria comerţului cu diamante.
În ceea ce privește India, industria șlefuirii diamantelor a luat avânt începând cu secolul 16. O procedură de tăiere denumită Mughal este mai degrabă un stil decât o formă fixă. Caracteristicul stilului Mughal este că urmărește forma brută a pietrei. Produsul finit este adesea asimetric, cu platou lat și fațete sub formă de petale, iar corpul diamantului este mare și rotund.
Comercianții portughezi și englezi au adus doar o mică parte din diamantele indiene în Europa, transporturile lor conțineau pietre prețioase doar în proporție de 5-15%. Cele mai multe diamante care au ajuns în Vest erau sub formă brută. Din acest motiv, Antwerpen a devenit destinația preferată a comerțului xu diamante, deoarece o parte importantă a șlefuitorilor venețieni s-au mutat acolo. Invazia orașului Antwerpen de către spanioli în 1584 a dus la stabilirea comercianților sefarzi la Amsterdam, unde aceștia s-au refugiat din motive religioase, și astfel Amsterdam a devenit capitala diamantelor. Pe lângă cele menționate, doar sudul Germaniei mai apare pe harta comerțului mondial cu diamante. Acest fapt se datorează sprijinului acordat expedițiilor portugheze de către bancheri, cum ar fi familia Fugger. Acum începe și istoria Idar-Oberstein, care este un important centru de șlefuire a diamantelor până în ziua de azi, alături de Antwerpen și Londra. Pe vremea aceea, englezii nu aveau încă ateliere de șlefuire, ci, în mod similar cu portughezii, exportau pietrele la Antwerp. Hegemonia portugheză în comerțul cu diamante a luat sfârșit în ultima zi a anului 1600, odată cu înființarea Companiilor Britanice a Indiilor de Est (British East India Company).
Exemplu de tăiere prin tehnica Mughal din 1676, din notele de călătorie ale lui J.B Tavarnier. Pe vremea aceea, celebrul Koh-I-Noor era tăiat în stilul şi prin tehnica Mughal, până când i s-a aplicat forma briliant în 1852. Azi, cel mai cunoscut diamant Mughal este diamantul Orlov, montat în vârful Sceptrului Imperial Rus.
Epoca barocă a adus cu sine dezvoltarea formei rose și începuturile formei briliant. După 1660, importul de diamante a fost liberalizat și specialiștii au fost ademeniți să se mute la Londra, aceasta devenind treptat noua capitală a prelucrării diamantelor. La începutul secolului 18, Londra a devenit specialistă în în prelucrarea de înaltă finețe a diamantelor, iar Amsterdam s-a concentrat pe diamantele mai mici pentru un public mai larg.
Piața europeană, în special cea englezească, a intrat în declin, după ce, prin anii 1720, portughezii au descoperit noi zăcăminte in Brazilia. Pietrele brute, extrase cu ajutorul sclavilor africani, au invadat piața, la un moment dat ajungându-se la o cantitate de cinci ori mai mare de diamante braziliene pe piața europeană, decât cele provenite din rezervele aproape de epuizare din India. Rezultatul a fost scăderea prețului diamantelor la o treime din prețul anterior. Industria diamantelor din Amsterdam a fost salvată doar de epuizarea treptată a zăcămintelor din Brazilia. Englezii au propagat că diamantele braziliene nu sunt diamante reale, și acesta a și avut efectul dorit. Portughezii însă au găsit ideea salvatoare de a transporta diamantele braziliene la Goa, și le-au introdus pe piața europeană drept produse indiene. Soluția a avut rezultate, dar poziția Lisabonei în comerțul cu diamante nu a mai putut fi întărită. Piața a învățat din dumping și a fost pregătită să reacționeze. Descoperirea de noi zăcăminte în Bahia din Brazilia în 1844 a avut un efect revigorant, nu numai asupra Amsterdamului, ci și al Antwerpenului.